Îmi aduc aminte de radioul din cabinetul unuia dintre dentiştii mei de copiliţă. De fiecare dată, fără excepţii, auzeam "Voyage, voyage" sau aia cu "You are lying, lying!". De melodiile astea mă agăţam eu cu toata puterea minţii pentru a depăşi groaznicele momente.
Eu si dentiştii nu ne-am avut bine. Au fost 5 la număr şi de la 3 dintre ei am amintiri oribile. Primului îi miroseau tot timpul mâinile a tutun. Mă păcălea cu tot felul de chestii. De exemplu, îmi zicea că o să îmi puna nu ştiu ce plombă cu aromă de pepene verde, portocale, etc. Era aproximativ amuzant şi stăteam cuminte când mergeam la el pentru că îi ştia pe ai mei şi mi se părea un motiv destul de bun să nu mă dau in spectacol. Chiar dacă, mulţi ani mai târziu, i-am şoptit de fiecare dată când treceam pe lângă casa lui, vorbe neortodoxe. Pentru "minunatele" plombe care mi-au cauzat probleme de bine ce au fost făcute.
Al doilea din seria "Cei trei groaznici" este de fapt "o a doua". Se făcea că don' Dr. de mai sus lipsea şi pe mine mă adusese (odata ca niciodată) tata la dentist. Şi s-a gândit el aşa să mă ducă la o balenă de dentist, pe care o ştia el. Îmi aduc aminte că mi-a proptit un picior in piept, cât eram de mică şi m-a speriat îngrozitor. Nu ştiu dacă şi-a atins ţelul ( parcă trebuia scos un dinţişor) dar în memoria mea sigur s-a păstrat bine.
Al treilea este si cel mai groaznic. Fetiţa de mine avea probleme cu un dinte. Trebuia scos. Nici cum nu s-a putut rezolva altfel decât prin a merge la dentist. Oh wait! nici aşa nu s-a rezolvat. Şi asta pentru că am dat de un dentist ce ar putea juca într-un film de groază şi să primească şi premii pentru asta. M-am dat de câteva ori jos de pe scaun, înspăimântată la maxim, drept pentru care mi-am luat şi nişte palme părinteşti. Dintele a rămas frumuşel acolo şi din cauza lui am avut de îndurat multe. Iar la casa dentistului nu m-am uitat ani buni. De fiecare dată când treceam pe acolo întorceam capul. Până când s-a transformat într-un magazin de decoraţiuni. Dar pe el tot exersam voodoo în minte.
Totul s-a schimbat la 180 grade acum vreo 2 ani şi ceva. Din cauza dintelui de mai sus am fost complexată ani la rând. Ştiţi cum e să nu poţi râde aşa din toată inima? Diagnostic: dinţi strâmbi. Nu chiar rău dar destul. Urând dentiştii nici nu m-am gândit că voi mai face vreodată ceva să scap de complexul ăla. Dar prin suport moral de jumătăţoi şi părinţi (eheee, cât se chinuiseră ei să mă convingă...) am luat marea decizie. Aparat dentar. Cu inima îndoită, cu mintea în 4 zări, am zis "da!". Dar nu înainte de documentări (am citit tot felul de site-uri, blog-uri ale unor persoane care aveau aparat, m-am uitat la zeci de poze şi m-am îngrozit de ce aveau unii în gură) şi nopţi nedormite.
Am fost mai întâi la Bucureşti cu o donşoară care avea aparat. M-au consultat diverşi oameni din cabinetul dintr-o clinică de stat (oh, I so hate it. Nu prea o recomand :) şi mi s-a dat un bileţel cu care trebuia să merg la radiografie. Care costa vreo 3milioane sau aşa ceva. Drumul pe jos până acolo a fost unul dintre cele mai lungi. Ştiam că dacă îmi fac radiografia trebuie să merg până la capăt. Mama nu era convinsă şi deja vedea banii pierduţi. Şi uite aşa a început totul. Sau mai bine zis a fost începutul sfârşitului (problemelor mele cu dinţişorii. sper eu.)
Au urmat patru extracţii. Noroc că am dat de un dentist foooaaarte de treabă la noi în oraş şi au fost primii paşi spre acomodarea cu stomatologia. Au urmat mulaje şi măsurători ca la carte.
În decembrie 2007, pe 12, a fost "the big day". Cea mai urâtă zi din viaţa mea. Atunci mi s-a montat partea de sus. Prin ianuarie şi partea de jos.
Durerile din primele luni au fost insuportabile. Nu mâncam aproape deloc. Piure, în mare parte. Am slăbit mult (ceea ce mă duce cu gândul că parcă aş mai vrea o dată :D ) dar deja primele rezultate se vedeau. Asta mă consola. Că de nu...
Am îndurat tare multe dar pe de cealaltă parte eram mulţumită đe rezultatele vizibile, de altfel.
Despre medicul de acolo, care era rezident de fapt, sub supravegherea unei doctoriţe, numai cuvinte de "ne-bine" aveam la început. Mai spre final mi-era cam indiferent.
Când m-am mutat la Cluj am căutat pe Internet un alt cabinet. De data asta privat. Şi dintr-un noroc chior am dat de o doctoriţă excelentă (Corega se numeşte, pentru cei interesaţi) despre care am doar cuvinte de bine, de data asta.
Acum o lună mi-am regăsit dinţii. Fără sârme. Mi-e dor câteodată să fiu iar "betty cea urâtă" dar mă bucur mult că am luat decizia care mi-a schimbat viaţa. În bine. În sfârşit pot să-mi arăt dinţii în fotografii :D *rânjet*
Vă sfătuiesc pe toţi cei care aveti probleme de acest gen să vă hotărâţi să faceţi pasul cel mare pentru că nu veţi regreta. Poate doar în zilele în care mergeţi la control şi vă dor dinţii de vă dau lacrimile. Dar trec şi momentele alea. Şi vin astea ca ale mele de acum şi o să merite toate eforturile. Inzecit. Inmiit. Am scăpat de frica de dentist şi acum mă duc cu plăcere de fiecare dată (pentru detartraje sau periaje, etc).
Şi chiar dacă nu aveţi dinţii strâmbi dar tot vă e frică să mergeţi pentru alte probleme, vă zic să vă faceţi curaj înainte să se agraveze. (pentru cei din Cluj sau din Rm. Vâlcea vă pot recomanda câte-un dentist super :D). Prima dată e mai nasol :)
Am reuşit să trec şi peste ruşinea de a purta aparat (unul din motivele pentru care nu am vrut mai repede) şi peste frică şi peste gândul că e o perioadă cam lungă. A meritat :)
Hai că m-am lungit. Vă pup (cu dinţii aliniaţi).
Vă redau mai jos fragmente din frustrări exprimate în scris.
"Cu o zi inainte…o zi inainte de braces… Pe de-o parte ma incanta idea de a avea niste dinti drepti, frumosi, sanatosi..pe de alta parte ma sperie toata agitatia asta. Mai e mai putin de o zi.. am citit tot felul de lucruri pe internet, am vazut o multime de fotografii, care mai de care mai ciudate... am citit despre ce voi avea voie sa mananc si ce nu, plus multe alte chestii. Sunt speriata. E ciudat sa scriu toate astea, dar simt ca atunci cand totul se va sfarsi o sa citesc paginile astea si o sa fiu fericita.
Nasol. Nasol sa nu poti mesteca nimic, sa te doara dintii de parca iti da cineva cate un pumn cand ii atingi. Mancare moale, taiata in bucatele, asa ca pentru bebelusi. Salata de fructe, piure, cremwursti, iaurtzel...si cam atat."
Read more...
